Inainte de Craciun, am poposit pe un site (si) cu sabloane gratuite de felicitari pop-up. Atractia momentului erau bradutul, ingerasul si fulgii, dar, cum mi se intampla de fiecare data din vara-ncoace, cand sunt intr-un loc plin cu jucarii sau cu animale, ticul meu verbal/reflexul/obsesia nu-mi da pace si ma pune sa intreb: Da' cai aveti?
Nu aveau un cal obisnuit, doar cu cap, trunchi si picioare, dar aveau un unicorn.
Mi s-a parut cam ciudatel, ma gandeam ca poate se sperie copilul de creatura naravasa, dar reactia ei a fost peste asteptarile mele.
Nu i-am dat felicitarea de Craciun, pentru ca nu vroiam sa fie eclipsata de cadourile lu' Mosu'. Pai eu am muncit atata la ea si sa nu-i acorde atentie decat 2 secunde?
Dupa ce au plecat toti mosii pe la casele lor si jucariile lasate de ei nu mai starnesc nici un interes, am scos cabalinul de la naftalina...
-Mama, tu l-ai facut pontu mineee!!!
Nu cred sa fi existat vreodata felicitare mai mototolita decat a ei. Imi creste inima cand mai vad pe ea inca un rand de amprente de acuarele sau un strat nou de glazura de ciocolata :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu