Reinventam roata

Mama pregătea zarzavaturile de iarnă alături de două ligheane de capace de borcane.

Roxi se repede să și le aleagă pe cele mai frumoase pentru pandantive, talismane și alte zorzonele aducătoare de noroc. Un capac de plastic de la un borcan de muștar o ia frumușel la vale.
Pun mâna pe el, și-l ameninț:

-Mașinuță te fac!

E-hei, dar de la a zice și până la a face, e cale lungă.

Mă înarmez cu optimism, îmi fac curaj că pentru servicii de mecanică, tinichigerie, tâmplărie mă pot baza pe tati, și purced la...istoria roții.

Acum, când totul e terminat, sunt mândră că am făcut totul de unele singure :D, și fără pic de lipici.

Am găurit capacele cu o preducea. Treabă pe care inițial credeam că o va face Marius cu bormașina.

Când eram mici, verișorii mei se jucau cu câte o roată împinsă de un băț. Lucru care trezea nostalgia părinților și a bunicilor.

Doamne, ce mai cotrobăiau prin grămada de fier vechi care să găsească o roată în stare mai bună.

Și în vremurile noastre, ăștia micii se joacă cu o roată de plastic, doar că e made-n-china.

Să trecem mai departe...

Din două roți aș fi putut face o trotinetă.
Dar să continuăm. Aș vrea totuși ceva pe patru roți.

Ura, deja am trei roți găurite. În caz că pățesc vreun accident la ultima roată, aș putea face o tricicletă sau o motocicletă cu ataș.

Am conectat câte două roți pe câte un băț de frigărui.

Cartonul ondulat a fost o soluție rapidă și solidă pentru ax.

Și iată-mă cu patru roți gata să fie asamblate.

Pe post de șaibe și piulițe, am pus mărgele.

Doi-zece, doi-zece, probă de microfon. Rodajul, adică. Merge???

Mm-merge, oarecum...cam șontâc-șontâc. Se dovedește că n-m făcut găurile chiar în mijloc, și prin urmare ansamblul merge cam chinuit.

Of, cu un așa atelaj, n-o să ajung eu la Formula1, așa că schimbăm macazul.


Pentru luitrele/obloanele căruței am folosit un dreptunghi de carton îndoit în trei.
Pentru fundători am decupat două trapeze și le-am prins cu capse.

 

Căruța nu este prinsă de platformă, e pusă peste. Intenționez să-i dau bazei și alte utilizări. Cel mai rapid va deveni remorcă atașată la mașinuțe. Are șanse să ajungă și autobuz supraetajat.

Ulubele sunt din paie de plastic prinse cu câte două zale.

N-aș fi crezut că Roxana va fi atât de încântată de proiectul rustic.

Poate pentru că n-a mai avut o căruță de jucărie până acum, poate e mândră de căluțul ei hărnicuț.

Așa că, Browny, băiete, vara s-a dus...

și vine o vreme... când trebuie să culegem via.

Ne grăbim să ajungem la Provocarea verde #19, Dopuri și capace.

P.S.: La multi ani, Roxi!