Ieri cand am luat-o de la cresa, doamna i-a strigat din usa lu' Roxi sa-i spuna acasa lu' mami si lu' tati poezia cu batista mea e mica. "Ca toti copii o spun!"
Care toti? Inclusiv sau exclusiv Roxi? Chiar eram curioasa daca Roxi a invatat poezia. Ajungem acasa, si cu o voce mieroasa, o intreb?
Roxi, imi spui poezia cu batista?
Nu, ca tata e la servici!
Buun, am inteles, primise dispozitie s-o spuna lu' mami si lu tati. Ei, las' ca vine tati acasa. Ne adunam in formatie completa si incep, ca si cum am spune poezia impreuna:
Batista mea e mica...
ea: Si nasu-i mititel!
Oau! a zis un vers!
...si mai departe?
Mai departe...pauza. Mai departe scrie-n carte. Am cautat poezia pe net:
Batista mea e mica,
Si nasu-i mititel,
Voi fi copil cuminte,
Sa am grija de el.
Nu vreau sa zica lumea:
Uite-l pe murdarel!
Eu vreau sa zica lumea:
Uite-l pe curatel!
La ea murdarel si curatel suna cam la fel, o amestecatura de litere din care nu se intelege nimic.
vineri, 11 iunie 2010
3 comentarii:
Haide, mai, ca a zis-o!
BRAVO, ROXI!
(Ia sa vezi tu ce bine o sa spuna mai tarziu poeziile. Atunci cand va fi ea sigura pe ea si dornica sa o faca.)
Of...cand mai tarziu? Eu credeam ca pe la doi ani isi dau drumul la limba si iaca face trei si tot nu vorbeste si ea romaneste.
Stai tu linistita. O sa vorbeasca foarte bine, draga mea, ia sa vezi.
Trimiteți un comentariu